Reason. The point where man begins to find that he exists. Viorel Muha August 2012
luni, 11 februarie 2013
CITATE VIOREL MUHA
Eşecul unui popor nu stă în cei puţini, ci în cei mulţi care
se cred cei puţini!
@ viorel muha
Democraţia câteodată este o matură care nu înlătură gunoiul, ci îl adună!
@ viorel muha
Libertatea este ultima "libertate" care poate fi
închisă, dar atunci nu va mai exista Dumnezeu.
Libertatea este cheia cu care pot fi încuiate sau descuiate minţile oamenilor.
@ viorel muha
Lumea este de multe ori, un bordel pe orizontală regulat de unii sau de alţii de pe verticală!
@ viorel muha
Nu s-a inventat, nici nu s-a născocit şi nu va exista niciodată, vreo încuietoare care să închidă adevărul, entitate compusă din realitatea, din trecut, din prezent şi viitor, pentru fiecare conştiinţă la vremea ei.
@ viorel muha
Oare Dumnezeu a creat univerasul infinit şi totuşi mai mic decât ceea ce poate cuprinde mintea omului? De ce pot fi unii oameni atat de mici? Oare ei sunt o implozie, un colaps a ceea ce există? Ei sunt partea rea şi opozabilă creaţiei?
@ viorel muha
Constituţia poate fi şi “anticostituţională”, atunci când esenţa a ceea ce însemnă constituţie este exclusă din ea. Acea constituţie nu este decât un mijloc de a ascunde şi truca realitatea.
@ viorel muha
Paşi de viaţă
acoperişul privirii mele a ruginit, cad gânduri
păduri unduiesc suflete, ne ţinem de mână
cerul este pictat, cu răsăritul spre apus
picăţele în coloane, cântă pâmantului adormire
o fereastră de sus, spre jos se oglindeşte
inima ne numără, cu clipe
se depărtează zarea şi ceţurile ne cuprind
trecem strada, iar pietrele răman statui de amintiri
ramurile norilor împletesc fuioare, cad fire de apă
în palma ta ţin gândul, mă refuz se merg spre iarnă
geanta în care îţi duci bagajul veţii este uzată
haina mea nu se asorteză cu trotuarul
mulţimea-i pestrită, privirea ei este ameţită
un nebun agită un ziar si strigă:
nu îmi este foame, nu îmi este frig!
în căminul unei şcoli, portarul numără sute
fetele sunt puţine
păstori de turme, analfabeţi sau foşti maidanezi
tronuri regeşti tocesc, fostele lor coate goale
în pieţe uriaşe se agită, dezbrăcate, mii de mâini
ele nu au inele, au divorţat de-al lor guvern
goluri din buzunare modifică hotare financiare
cetăţile gem, nu mai vor acelaşi "soare"
zeci de clădiri cu ziduri oarbe au prea multe cămăşi albe
vene slăbite de sânge, vieţi pustii, privesc încăperi goale
parcul uscat îşi vrea înapoi, prin copaci, pădurea
ascultăm tăcerea ce ne doare, în noi
aşternem covor de uitare prin toamnă, până tarziu
şi cu toate că nu vrem
ne ştergem din paşii noştrii, viaţa
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
trecem strada, iar pietrele răman statui de amintiri
ramurile norilor împletesc fuioare, cad fire de apă
în palma ta ţin gândul, mă refuz se merg spre iarnă
geanta în care îţi duci bagajul veţii este uzată
haina mea nu se asorteză cu trotuarul
mulţimea-i pestrită, privirea ei este ameţită
un nebun agită un ziar si strigă:
nu îmi este foame, nu îmi este frig!
în căminul unei şcoli, portarul numără sute
fetele sunt puţine
păstori de turme, analfabeţi sau foşti maidanezi
tronuri regeşti tocesc, fostele lor coate goale
în pieţe uriaşe se agită, dezbrăcate, mii de mâini
ele nu au inele, au divorţat de-al lor guvern
goluri din buzunare modifică hotare financiare
cetăţile gem, nu mai vor acelaşi "soare"
zeci de clădiri cu ziduri oarbe au prea multe cămăşi albe
vene slăbite de sânge, vieţi pustii, privesc încăperi goale
parcul uscat îşi vrea înapoi, prin copaci, pădurea
ascultăm tăcerea ce ne doare, în noi
aşternem covor de uitare prin toamnă, până tarziu
şi cu toate că nu vrem
ne ştergem din paşii noştrii, viaţa
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Nu vreau
trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini
nu vreau în viață deșertul scaeților
ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roșiatic și nici câmpia arse
nu vreau cerul roșiatic și nici câmpia arse
nu
vieți ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morții
nu vreau talangă, ca la oile rătăcite atârnată de gâtul vieții
și nici zgomotul trâmbițelor care zornăie arginții
nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul și nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca, tu munții
nu vreau nopți în loc de zi și nici
poruncă în genunchi ca să primesc
nu-mi crăpa pământul și nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca, tu munții
nu vreau nopți în loc de zi și nici
poruncă în genunchi ca să primesc
o trestie stă atârnată de-o streșină
de casă
vântul bate a pustiu
un copil joacă nisipul uscat sau glodul
lutul cântă fără negrul de șmoală ce-n drum
vărsat ar vrea ca să nu mai miroase
iar voi să stați, în prea-înalte case
vântul bate a pustiu
un copil joacă nisipul uscat sau glodul
lutul cântă fără negrul de șmoală ce-n drum
vărsat ar vrea ca să nu mai miroase
iar voi să stați, în prea-înalte case
nu vreau
vreau seara să-mi sărut iubita, fără
funigine în ochi
vreau
nu vreau să vă privesc în ochi
By Viorel Muha 1 Noiembrie 2013
moartea a ascuns ochii adevărului
oameni dar numai oameni, nu şi suflete
astăzi "plâng" cu ochii uscaţi pentru viitorul
la fel ca şi cel de ieri
paşi tăcuţi târăsc inutil străzile sub ei
gem morţii sub arsură
sunt oare numai ei de vină?
@ viorel muha
Cine nu are nimic de spus, nu există!
@ viorel muha
@ viorel muha
Dumnezeu m-a dat pe mine ca să te găsesc. Oare tu mă cauţi?
@ viorel muha
Dacă destinul nu vrea, trebuie să vrei tu!
@ viorel muha
Zâmbetul este inima fericirii!
@ viorel muha
O faptă bună nu spală o sută de fapte rele iar o sută de fapte bune, nu justifică şi nu pot înlătura
efectele unei mari nedreptăţi! @ Viorel Muha (decembrie 2012)
Iubirea este setea sufletului iar cu apa
vie din ea, o stingem! Cuvintele ei pot creşte în noi şi ne pot arde
pustietor. Ele sunt setea sufletului. Cand iubim, ochii ne pot lăcrima ca o fântână ce-şi soarbe
răcoarea din adâncuri în verile cu arşiţă. @ viorel
muha 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)